sâmbătă, ianuarie 31, 2009
Apel pentru obtinerea unui mic ajutor
Buna ziua,
Numele meu este Andrada Gherman si am 22 de ani. Sunt din localitatea Sighet, judetul Maramures.
Parintii mei sunt divortati, doar mama lucreaza si are aproximativ 600 ron salar pe luna, bani cu care nici nu ne descurcam pt mancare, medicamente sau plati curente.
Cu cat stau mai mult fara tratament, boala mea evolueaza si s-ar putea chiar sa nu mai am sanse de vindecare daca astept atat.
Va rog din inima daca puteti sa ma ajutati, cu orice suma, orice donatie e binevenita, ca sa pot sa reusesc sa strang suma de care am nevoie intr-un timp cat mai scurt.
M-am hotarat foarte greu sa va scriu, insa sper ca prin dumneavostra si cu ajutorul lui Dumnezeu, care va va lumina calea, veti gasi o resursa sau cel putin o modalitate sa pot iesi din impasul in care ma aflu. Stiu ca in ziua de azi sunt extrem de multe persoane care au nevoie de ajutor, care trebuie sa faca operatii, interventii foarte scumpe, care sufera de pe urma unor calamitati naturale sau pur si simplu persoane nevoiase care isi duc traiul in conditii de mizerie.
De accea numarul celor care au nevoie de ajutor este foarte mare si putini sunt norocosii care beneficiaza cu adevarat de el.
Nici nu sunt sigura ca veti ajunge sa imi cititi cel putin email-ul dar speranta mea moare ultima.
In urma cu aproximativ un an am fost depistata cu o boala foarte urata, limfom non hogdkin, in stadiul 3a, cu multiple ramificatii in tot corpul. De atunci ma chinui intruna nu chimioterapie, cu radioterapie dar fara un rezultat concret. Am suferit si o operatie la gat, deoarece una dintre umflaturi a blocat traheea si numai puteam sa respir.Este cumplita aceasta boala, este cancer de sange. Se vindeca foarte greu si chiar daca se vindeca exista sansa sa apara inapoi in orice moment.
In urma cu o luna, domna doctor de la Cluj, unde urmez tratamentul, mi-a spus ca fara sa ma duc sa fac un tomograf performant in Ungaria, nu mai poate sa imi faca nici un tratament sau sa incerce altceva pt ca nu stie exact care e situatia bolii mele. Acel tomograf este extrem de scump pt veniturile mele, costa 1.000 euro.
Sunt intr-o situatie disperata, fara iesire, deoarece sincera sa fiu imi doresc atat de mult sa mai traiesc si sa imi pot duce la capat studiile si visurile mele de viitor.Am acte medicale care dovedesc gradul bolii mele, am de asemenea o foaie medicala care spune ca trebuie sa fac acel tomograf, semnata si stampilata la Cluj.
Am mai incercat si pe la fundatii si ong-uri, dar fara nici un rezultat. Ba chiar am trimis si actele si pe urma nu am mai primit nici un raspuns.
Sunt putin dezamagita, dar ma rog zi si noapte si cred ca pana la urma rugaciunile mele vor avea un raspuns. Se va gasi si pentru mine un suflet bun, care va dori sa ma ajute si sa ma faca sa merg mai departe asa cum imi doresc.
Astept cu nerabdare un raspuns si sper sa fie unul pozitiv. Din suflet ma rog sa fie cat mai repede.
Eu va urez toate cele bune si Doamne ajuta!
Dacă o puteţi ajuta pe Andrada vă rog să o contactaţi pe e-mail:
andradulce@yahoo.com
Am preluat acest mesaj de aici
Am luat legatura cu Andra si mi-a dat contul bancar: R015BRDE130SV77604551300 iar numarul ei de telefon este 0752.483.658
Haideti sa incercam sa o ajutam ... n-are nevoie de foarte multi bani, daca contribuim toti cu o suma mica reusim sa strangem acesti bani.
Dumnezeu sa ne rasplateasca bunatatea!
| Reacţii: |
vineri, ianuarie 30, 2009
Iubirea mai presus de orice ...
| Reacţii: |
Caţavencilor parlamentari
Şi vino cât mai grabnic printre noi;
Să vezi o lume plină de eroi,
Dar şi eroi ai zilelor matale.
Avem acuma caţavenci de soi,
Care se pierd în cuvântări banale.
Tezeşte-te, bătrâne Caragiale,
Şi vino cât mai grabnic printre noi.
Iar, de-o să vii, poate găseşti o cale
Sa îi aduni pe toţi c-un măturoi,
Şi să-i arunci la groapa de gunoi,
Ce încă mai există-n Haimanale.
Trezeşte-te, bătrâne Caragiale!
poezie de Virgil Petcu din revista "Rezon", nr. 2 (24 iunie 1990)
| Reacţii: |
Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale s-a nascut la 30 ianuarie 1852 in satul Haimanale, azi Caragiale, de linga Ploiesti.A fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic şi ziarist român. Ion Luca Caragiale Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român şi unul dintre cei mai importanţi scriitori români .Fratii tatalui sau Luca, Costache si Iorgu, erau actori, oameni de teatru, cunoscuti pentru activitatea lor plina de insufletire in vederea crearii unui teatru romanesc si al unui repertoriu national. In familia lui Caragiale exista o temeinica traditie a dragostei si preocuparii pentru teatru. Viitorul dramaturg a urmat scoala primara la
Debutul literar Caragiale si l-a facut la virsta de 21 ani (1873), incepind sa colaboreze la revista umoristica "Claponul" si "Calendarul claponului". La "Ghimpele" si "Claponul", I.L.Caragiale s-a pregatit pentru viitoarea lui activitate de dramaturg si de prozator, de scriitor satiric.
In acesti ani l-a cunoscut pe M.Eminescu. L-a pretuit din prima clipa pe tinarul poet, despre care va scrie mai tirziu articole clocotind de indignare impotriva celor vinovati de nefericirea lui (Ironie, Doua note). Cu Eminescu, Caragiale a fost coleg de redactie la ziarul conservator "Timpul", unde mai lucra si Ioan Slavici.
Dind o izbutita traducere in viersuri a unei piese franceze "Roma invinsa de Parodi", Caragiale patrunde in cercul literar al "Junimii". Anii 1878-1890 reprezinta epoca marilor creatii dramatice a lui I.L.Caragiale. incepind din 1877 Caragiale publica cronici dramatice care dovedesc grija pentru dezvoltarea teatrului romanesc. Deosebit de interesante sint articolele tiparite in ziarul "
In noiembrie 1878 Caragiale citeste la "Junimea" prima sa opera de proportii mai mari, comedia "O noapte furtunoasa". Piesa a fost jucata in ianuarie 1879. Ea a avut un mare succes.
La 13 noiembrie 1884 se reprezinta pe scena Teatrului National comedia "O scrisoare pierduta", culme a creatiei dramatice a lui Ion Luca Caragiale si a dramaturgiei noastre nationale. Dupa aceasta capodopera a teatrului romanesc, I.L.Caragiale scrie inca o comedie din viata micii burghezimi, "D-ale carnavalului" (1885) si drama "Napasta" (1890). In 1881 paraseste gazeta "Timpul".
In 1885 este profesor la liceul particular sf.Gheorghe. In 1888 ajunge pentru o scurta vreme director al Teatrului National din Bucuresti.
In 1892 publica un volumas de proza cuprizind nuvelele "Pacat" si "O faclie de pasti". Aceste doua scrieri dovedesc marele sau talent de prozator.
Caragiale a fost acuzat că ar fi plagiat Năpasta după o piesă a scriitorului maghiar Kemeny Istvan, intitulată "Nenorocul". Acuzaţia a apărut în 1901 în două articole din Revista literară, semnate cu pseudonimul Caion. Furios, Caragiale s-a adresat presei din Bucureşti, a aflat numele real al autorului (C. Al. Ionescu), l-a acţionat in justiţie şi a câştigat fără probleme, graţie pledoariei avocatului său, Barbu Ştefănescu Delavrancea. Acest fapt a condus la decizia dramaturgului de a se muta împreună cu familia sa la
In iunie 1912 moare subit, in urma unui atac de inima. Corpul sau a fost inmormintat la cimitirul Bellu.
| Reacţii: |
marţi, ianuarie 27, 2009
Decaderea omului ...

“Leonardo da Vinci, pictorul acesta mare a găsit de cuviinţă să picteze Cina cea de Taină, luând modele… Şi a fost foarte greu să găsească modele pentru apostoli. Pe Iisus l-a găsit foarte repede, adică tânărul (modelul) care să arate cu faţa blândă, stând la masă. Desigur, câteva luni, aproape un an a durat până ce a pictat chipul lui Iisus. Dar icoana nu se sfârşea. De ce? Pentru că nu-l găsea pe omul după care să-l picteze pe Iuda. A umblat prin taverne, prin cârciumi, pe sub poduri, prin canale, doar-doar o găsi unul care să arate la faţă în felul acesta, care să exprime toată viclenia, toată nemernicia, toată prostia, tot, tot.
În sfârşit, a găsit unul. Cu câţiva gologani sau o ţuică, ce i-o fi dat, a acceptat şi venea zilnic şi stătea pe scaun şi el îl tot picta în icoană. La un moment dat, după câteva zile, a văzut că omul pe care-l căutase atâta timp plângea. Şi s-a mirat: cum un nemernic, un beţiv (cine ştie câte rele făcuse), cum de plângea acesta? Şi l-a întrebat: ”De ce plângi?”. Şi n-a vrut să spună. Dar până la urmă i-a spus: ”Pictore,acum doisprezece ani, tot eu am stat pe scaunul acela când l-ai pictat pe Hristos”. Auziţi, cum decăzuse el; tot el fusese model şi pentru Hristos şi acum era model şi pentru Iuda. Aşa ajunsese, în halul acesta ajunsese; şi dându-şi seama, stând aşa pe scaun cum îl punea pictorul să stea, cu punga în mână şi gata să plece, cum e în icoană, i-a venit să plângă.
Va să zică, distanţa dintre bine şi rău, dintre lumină şi întuneric e foarte mare. Dar trecerea noastră în lumină sau în întuneric, urcuşul nostru către bine sau coborâşul nostru către rău, este o distanţă foarte mică… Ne stă în putere să alegem binele sau răul, să alegem Sfânta Liturghie sau somnul, să alegem postul sau îmbuibarea, să alegem rugăciunea sau discoteca, să alegem înjurătura sau Psaltirea…”
Hristos sau idolii secolului XXI ? Tinerii la răscruce, Pr. Nicolae Tănase
| Reacţii: |
luni, ianuarie 26, 2009
Grigore Lese
| Reacţii: |
Grigore Lese
Cantec despre BucovinaCântă cucu bată-l vina
De răsună
Cântă cucu bată-l vina
De răsună
Cântă cucu-ntr-un brădut
De răsună-n Cernăuţi
Bucovina,plai cu flori
Unde-ţi sunt ai tăi feciori?
Unde-ţi sunt ai tăi feciori?
………………………….
Dacă piere straja noastră
A pierit şi
Dacă piere straja noastră
A pierit şi
Grigore Lese - Cantec despre Bucovina
Asculta mai multe audio Muzica »
Grigore Leşe este un interpret de muzică tradiţională şi, în fiecare duminică, bate ”La porţile ceriului”, la TVR Cultural.
E un rapsod genial!
Doar Tudor Gheorghe şi Gheorghe Zamfir pot sa stea pe acelasi piedestal cu Grigore Lese.
Grigore Lese este artistul total de folclor autentic. E un muzician complet: solist vocal şi instrumental, autentic creator de folclor sau măcar, unul care îl îmbogăţeşte în substanţă.
”Am noroc că ştiu cânta,
Că-mi astâmpăr inima.
Horile-s de stâmpărare
La omu’ cu supărare.”
| Reacţii: |
sâmbătă, ianuarie 24, 2009
Femeia de cariera

Am hahait cu ea un pic, dar asteptam legatura dintre banc si motivul reuniunii noastre private. A continuat: "Asa si eu, draga: tocmai am facut acum un test de sarcina care, normal, mi-a iesit negativ. Am plins ca proasta, cu fundul pe colac, fiindca ma screm de vreo patru ani sa ramin gravida si degeaba! Dupa aia insa, brusc, mi-a bubuit mintea ca de
la ciclul trecut n-am mai facut sex, de fapt! Ca eu cu barbata-miu nu ne intilnim decit 8 minute pe zi, dimineata. Si, desi el n-are nevoie decit de patru minute pentru un act sexual, eu tocmai atunci nu pot, fiindca imi fac parul cu drotul, pantofii cu crema si botul cu ruj."
Verifica-ti agenda, am putea sa ne vedem azi la 1.45 sa luam lunch-ul si sa facem un copil?
Ma uitam la ea cu ceva ce fusese pina de curind admiratie, dar deja nu mai eram sigura: femeie de cariera, obsedata de promovare, leafa, autoritate si performanta. Vorbea jumate-n engleza, jumate-n romana, cum se poarta acum, era toata numai taioare, promousan, targhet, auaernes, marchet, pablic-rileisans, plening, risarci, fidbac. Dama spirt, cu parul prins ca madam Ecaterina Andronescu-Abramburica, era deci colega-cea-fara-de-cusur, carierista care se temea doar de bomba atomica si de barbatii care cred ca femeile sint inferioare.
Avea un sot manager, care-si facea al doilea doctorat si chelise prematur din cauza studiului napraznic si ambitiei de a fi sef. Aveau bani, lucrau in multinationale, umblau numai cu nara pe sus, trosnea mindria-n ei. Dar n-aveau copii… Asta lipsea din tabloul perfect.
Cind au implinit 30 de ani au facut consiliu de familie, cu parinti si cu socri cu tot, si au decis sa aiba un baiat si o fata, neaparat in ordinea asta. Cind au implinit 34, s-ar fi bucurat sa aiba si-un pechinez, numai ca progamul lor de lucru era deja un pact cu diavolul. Ea se scula la 7 si pleca la 7.42 cu Renault-ul, el se scula la 7.34 si
pleca la 8.02, cu Volkswagen-ul. Seara, ea venea la 9.10, comanda pizza, ii lasa si lui o felie rece, se culca, la 10.45 venea si el, minca uscatura. Apoi se strecura in pat linga ea, dar n-o trezea niciodata pentru sex, fiindca el trisa, seara nu facea dus, nu mai avea timp. Facea doar dimineata.
Ea vazuse-n filme cum femeile de cariera isi faceau test de sarcina la WC-ul firmei, deoarece acasa nu mai aveau timp. Ceea ce uita ea de fiecare data era ca numai din ovulul ei nu se putea isca nici un fat, mai trebuia si ceva de le el, parca. Dar el avea de invatat ca s-ajunga docent, ea avea de ajuns cea mai sefa si de cistigat bani. Copiii nu apareau, iar cuscrii faceau deja consilii numai intre ei, hotarau ceva, insa rezolutia raminea nerostita, telefonul tinerilor suna degeaba, iar la celulare nu raspundeau, erau in miting.
Pe ea, ovulatia o prindea numai in brainstormingul pentru campania de relansare a brandului. Iar el tot nu stia ce e aceea ovulatie, desi pe vremuri, cind erau studenti si obisnuiau sa mai si traiasca, ea ii desenase doua ovare si niste puncte pe care le inghesuiau alte puncte, cu coada.
Femeile s-au opintit citeva secole sa ajunga egale cu barbatii, iar acum nu mai stiu cum sa scape de acest groaznic privilegiu. Muncim ca niste timpite, ii multumim patronului ca ne da sansa extraordinara de a lucra si-n weekend, ca sa ne afirmam si sa ne tinem de deadline. Sefii pleaca de vineri la prinz si-i mai vezi luni dupa-masa, cind se deseapta din mahmureli de cinci stele.
Timp in care ai deosebita onoare de a le tine locul, ca de-aia ai dat atit din coate si-ai facut ulcer de cind maninci numai kebab in chifla, la serviciu, ca sa ajungi femeie de nadejde. Firma te-a rasplatit cu doua dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tau personal.
Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook si Power Point, cosmarul ti-e impicatit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie "urgent", "campanie", "scheme", "rapoarte". In somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de patratici si te trezesti tipind. Nu pentru ca te innebunesc folderele, ci pentru ca e deja 7.30 si la 8 trebuie sa fii la firma
si-ai dormit strimb si-ti sta bretonul ca o bidinea.
Scuza-ma, te las putin pe fir, ca ma cere unul de nevasta...
Munca e buna numai cind ti-aduce un franc cinstit in buzunar si, mai ales, iti da si ragazul sa-l cheltuiesti. Sistemul suedez prevede ca trebuie sa ametesti muncind cinci zile pe saptamina si sa ametesti in bar doua zile pe saptamina. Asta e raportul minim rezonabil.
Carierismul e plasmuirea bolnava a unor filme imbecile de la Hollywood, care insinueaza ca o femeie poate face orice, daca vrea ea: ajunge imediat director executiv, naste trei pui vii pe care ii hraneste cu lapte praf, sotul o iubeste lesinant, desi o vede cam sase ore pe saptamina (sau poate tocmai de-aia), iar el, desi e neurochirurg sef la Memorial Hospital, nu e stresat deloc, face mincare la copii, spala vase si-o asteapta pe ea cu masina la firma, seara. Pardon, noaptea. Nu se stie cind opereaza el pe creier si mai face si lectii cu aia micii, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri si de convins opt clienti sa investeasca.
Femeile care au vazut-o pe Diane Keaton in "Baby Boom" se lasa drogate de gindul inept al unui perpetuum mobile. Au senzatia ca se poate orice. Ca sotul, copilul, ciobanescul german si siameza asteapta oricit, ei latra la unison cu mindrie ca au o directoare in familie.
Cind ambii soti muncesc deopotriva, ajungi sa le intelegi masochismul, pina la urma. Pericolul dospeste abia cind femeia de cariera are acasa un inginer care scapa la 4.00 de la uzina, apoi vrea mincare cu sos, maiouri cit de cit curate si putin sex. Muncind ca o disperata ca sa nu cumva sa fie promovata alta in locul ei, la o adica, femeia se inscrie deja la divortul part-time si faciliteaza hirjoana extraconjugala a barbatului constrins de hormoni.
Cind constati ca fetita ta ii spune "mama" soacra-tii (care nici nu te-a vrut de nora, fiindca nu pareai gospodina si uite ca stia ea ce stia) si biziie ca pe bona o iubeste cel mai mult de pe lume, e cam tirziu sa-ti dai demisia. Copilul nu intelege ca tu crapi muncind ca sa aiba el garsoniera-n Bucuresti cind termina liceul (daca l-o termina, ca tu n-ai timp sa-i verifici lectiile). Copilul vrea sa stai linga el, calda, pufoasa, atenta, sa simta dragostea ca pe o perna de plus. Dar tu, care-ai raspuns la celular si-n clipa cind te cerea ala de nevasta, si i-ai spus lui "da", acoperind o secunda telefonul cu palma, apoi te-ai scuzat din gene si ai continuat sa vorbesti cu seful de sectie la
telefon, nu prea intelegi cum vine chestia asta cu renuntatul la cariera de dragul familiei.
Mircea, fa-te ca traiesti!
Apropo, cind ti-ai inchis ultima data telefonul, ca sa vezi un film fara sa te deranjeze nimeni? Nu e cazul, ca pe vremea cind ai vazut tu ultimul film inca nu se inventasera telefoanele cu On si Off, erau numai fixe cu roata si fir cirliontat. Vasazica: ultimul film vazut a fost un documentar despre bursa din Tokyo, ultima carte citita a fost "Notiuni de introducere in cibernetica", ultima iesire in natura a fost pe ierbuta de la Romexpo, cind ti-a venit delegatia din Danemarca, ultima data cind ai gasit alimentara deschisa in drum spre casa inca se gasea nechezol, la taclale cu prietenele stai numai prin mesaje pe robot si odata i-ai facut uneia o confesiune prin fax, inca ii cumperi copilului haine cu doua masuri mai mici, fiindca atit purta cind te-ai angajat, ultima data cind ai fi vrut sa faci sex aveai ciclu, iar ultima data cind ai facut sex te-ai inhibat, fiindca uitasesi sa-i spui ceva contabilei.
Nu i-ai mai spus barbatului din viata ta "te iubesc" de-o vesnicie, nici n-ai avea cum, ar suna ca dracu', ar trebui sa i-o suieri in timp ce-ti tai pielita de la unghii, imediat dupa ce-l ameninti sa nu cumva sa uite sa-ti cumpere tampoane cu aripioare si adeziv, ca-ti vine sigur diseara sau miine.
Am chiulit si-am sa chiulesc cu voluptate de la munca, intotdeauna. Chiuleste si tu, salveaza-ti viata, femeie! Atit cit se poate. Ia bunul simt, in doze homeopatice. Sa stii numai tu.
Cele mai frumoase petice de viata le-am capatat fugind de raspundere. Cea mai buna bere pe care am baut-o in viata mea n-a fost la Praga, ca lumea buna, ci in Herastrau, cind o taiasem de la sedinta de redactie, lasind vorba ca mi s-a spart teava de calorifer si m-au chemat vecinii sa string apa.
Mi-a ramas in cap (si mie, ca atitor altora) gafa de la TVR, de la Revolutie, cind habar n-aveau ca intrasera deja in direct, si cineva i-a zis lui Dinescu: "Mircea, fa-te ca lucrezi!". Si Mircea a ascultat. Si a ajuns departe. Pina cind vom pricepe omeneste tilcul acestui indemn vital, vom continua sa ne prefacem ca traim.
(Mircea Dinescu: Femei de cariera)
| Reacţii: |
vineri, ianuarie 23, 2009
Atentie soferi!
| Reacţii: |
miercuri, ianuarie 21, 2009
Miercurea fara cuvinte
| Reacţii: |
marţi, ianuarie 20, 2009
Tudor Gheorghe
Tudor Gheorghe
Vezi mai multe video din Muzica »
Pe versurile lui Grigore Vieru si pictura lui Doald Zolan,pictor american supranumit "pictorul copiilor"
| Reacţii: |
luni, ianuarie 19, 2009
De Ce-ai Dat, Doamne?
Grigore Vieru - De Ce-ai Dat, Doamne?
Lui Ozea RusuCopiii lesina, nu-i bine,
Si moarte picura din nori.
Si chiar izvorului ii vine
Un fel de greata uneori.
Atatea vorbe si minciuni,
Atatea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare si la pom?!
A prins a inalbi,
Precum ninsorile,
Si tineretea mea!
Mai bine ar vorbi
In lume florile,
Iar omul ar tacea!
E falsa mila ori e muta,
Iar crucea de la piept e joc.
In moarte tot mai multi se muta,
Vazand ca-n viata nu au loc.
Atatea vorbe si minciuni,
Atatea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare si la pom?!
A prins a inalbi,
Precum ninsorile,
Si tineretea mea!
Mai bine ar vorbi
In lume florile,
Iar omul ar tacea!
| Reacţii: |
de Grigore Vieru
Ascultati-ma, surori, pe mine,
Si voi, fratii mei, ce va sfaditi:
E pacat, nu-i drept si nu e bine
Sa vinzi casa care te-a-ncalzit.
Bani ne-ar trebui la fiecare,
Toti avem copii si vremea-i grea.
Insa cum sa vinzi fereastra oare,
Cea la care maica te-astepta?!
Casa parinteasca nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfant.
Din atatea lucruri dragi si sfinte
Ochii mamei inca ne privesc.
O vom da si vor schimba lacata
Si vor pune si ferestre noi.
Si trecand pe langa ea vreodata,
Va privi ca la straini la noi.
Casa parinteasca nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfant.
Din atatea lucruri dragi si sfinte
Ochii mamei inca ne privesc.
Vom pleca si noi canva din viata
Si parintii sus ne-or intreba
Ce mai face casa lor cea draga,
Cine are grija azi de ea.
| Reacţii: |
Un mare poet si un mare om....
Grigore Vieru a fost si ramine un mare poet si un mare om. Nu veti gasi in lumea scriitorilor o figura ca a lui. A fost de o smerenie autentica si intreaga sa faptura aducea mai mult a inger decit a om. De aceea a fost iubit de toti. Pe cit era de plapind la trup, pe atit ii era de tare sufletul, marturisind adevarul si dragostea fara teama, chiar si dupa ce unii dintre prietenii lui au murit sau au fost adusi la invaliditate de sistemul ateu si inuman. La aniversarea de 70 de ani, a zis, in stilul sau caracteristic: “La 50 de ani i-am cerut lui Dumnezeu sa-mi mai dea inca zece. La 60 de ani iarasi i-am mai cerut inca zece. Dar la 70 de ani nu mai pot sa cer, ca mi-i rusine”. A fost luat de Dumnezeu la virsta de 74 de ani neimpliniti. Nu ne indoim de mintuirea lui si-i cerem sa ne pomeneasca inaintea bunului Dumnezeu pe care l-a iubit si l-a slujit intr-o vreme atit de vitrega pentru toti crestinii. (Irom. Savatie Bastovoi)
“Grigore Vieru era un poet ciudat, cu o anume fragilitate, vulnerabilitate în fiinţa sa. În acelaşi timp era un poet cu un cuget tare, de aceea cei cu spiritul obiectiv îl pot considera un simbol al luptei naţionale din Basarabia. Păstrând proporţiile, el şi generaţia sa reprezintă pentru această provincie românească de peste Prut ce a reprezentat generaţia lui Goga pentru Transilvania de început de secol XX. Există o similitudine de destin care are şi un ecou pe plan poetic.
Vieru, Dabija şi alţi poeţi basarabeni recurg la un vers simplu, care poate fi înţeles şi de către cei izolaţi de restul Europei, aflaţi sub ocupaţia străină. Ei scriu o poezie tradiţională, transpusă în formule lirice simple. Publiciştii din Bucureşti s-au grăbit să-l judece, săvârşind astfel, înainte de toate, un păcat moral, pentru că oamenii aceia şi-au pus pielea la saramură scriind, în timp ce colegii lor ilfoveni nu făceau altceva decât să se joace cu cuvintele”, a declarat duminică, pentru NewsIn, preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei Române, Eugen Simion.
Nu am moarte cu tine nimic
de Grigore Vieru
Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blestema unii, vreau să zic,
La fel cum lumina pârăsc.
Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi
De-ai avea mamă şi-ar muri,
Ce-ai face tu şi cum ar fi
De-ai avea copii şi-ar muri?!
Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc.
Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.
Nu frica, nu teamă,
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii.
Sursa: http://savatie.wordpress.com/2009/01/19/grigore-vieru-nu-am-moarte-cu-tine-nimic/
Dumnezeu sa-l odihneasca!
| Reacţii: |
joi, ianuarie 15, 2009
Mihai Eminescu

Bolnav in al meu suflet - poem postum
Bolnav in al meu suflet, in inima bolnav,
Cu mintea depravata si geniul trandav,
Inchin a mea viata la scarba si-ntristare
Si-mi tarai printre anii-mi nefasta aratare,
Prea slab pentru-a fi mare, prea mandru spre-a fi mic
Viata-mi, cum o duce tot omul de nimic.
Nascut far' de-a mea vina, traind far' mai s-o stiu,
Nu merg cum merg alti oameni, nu-mi pasa de-unde viu,
Supus doar, ca nealtii, la suferinte grele
Unesc cu ele stirea nimicniciei mele.
Sfant n-am nimic, in bine nu cred si nici in rau.
Viata mea aceasta nici vreu si nici n-o vreu:
A vietii osteneala o simt si n-o combat,
As rade doar de-o viata, dispretuind-o toata,
Muncind cu mii de chinuri suflarea ei spurcata,
Muncind in mine insumi, vointa-n orice nerv, Peirea cea eterna din mine sa o serv,
Dar vai! nici siguranta n-o am ca mor pe veci, -Si daca oare - a mortii mani palide si reci
In loc sa sfarme vecinic a vietii mele norma
Ar pune al meu suflet sarman in alta forma?
La sorti va fi pus iarasi, de catre lumi din cer,
Ca cu acelasi suflet din nou sa reapara,
Migratiei eterne unealta de ocara?
Nimic, nimic n-ajuta - si nu-i nici o scapare.
Din asta lume - eterna ce trecatoare pare,
Gonit in timp si spatii, trecand din forma in forma,
Eterna fulgerare cu inima diforma,
De evi trecuti fiinta-mi o simt adanc ranita,
Pustiu-alergatoare, cumplit de ostenita...
Si-acum din nou in evu-mi, lui Sisif cruda stanca
Spre culmea mortii mele ridic s-ast' data inca.
S-ast' data?
Cine-mi spune ca-i cea din urma oara?
Câtă durere si disperare ascunde această poezie. Sufletul lui, copleşit de suferinţă, se înalţă mai ales spre ocrotitoarea noastră, Maica Domnului. Cu atâta evlavie I se spovedeste...!
Tot in acest timp scrie si o rugaciune, un sonet:
Rasai asupra mea, lumina lina,
Ca-n visul meu ceresc de-odinioara;
O, Maica Sfanta, pururea fecioara,
In noaptea gandurilor mele vina.
Speranta mea tu n-o lasa sa moara
Desi al meu e un noian de vina.
Privirea ta de mila calda, plina,
Induratoare - asupra mea coboara.
Strain de toti, pierdut in suferinta
Adanca a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic si n-am tarie.
Da-mi tineretea mea, reda-mi credinta
Si reapari din cerul tau de stele,
Ca sa te ador de-acum pe veci, Marie!
Fără nici o îndoială, Eminescu a murit în credinţă. Mărturie stă consemnarea pe un Ceaslov a unui duhovnic de la Mânăstirea Neamţ, poetul a cerut să fie spovedit şi împărtăşit (era ziua de 8 noiembrie 1886, ziua Sfinţilor Voievozi Mihail şi Gavriil, ziua lui Mihai). Si, după ce a primit Sfânta Impărtăşanie, a sărutat mâna preotului şi i-a spus: "Părinte, să mă îngropaţi la ţârmul mării, lângă o mânăstire de maici ţi să ascult în fiecare seara, ca la Agafton, cum cântă Lumina lină".
Mai am un singur dorMai am un singur dor:
În liniştea serii
Să mă lăsaţi să mor
La marginea mării;
Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Să am un cer senin.
Nu-mi trebuie flamuri,
Nu voi sicriu bogat,
Ci-mi împletiţi un pat
Din tinere ramuri.
Şi nime-n urma mea
Nu-mi plângă la creştet,
Doar toamna glas să dea
Frunzişului veşted.
Pe când cu zgomot cad
Izvoarele-ntruna,
Alunece luna
Prin vârfuri lungi de brad.
Pătrunză talanga
Al serii rece vânt,
Deasupră-mi teiul sfânt
Să-şi scuture creanga.
Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte.
Luceferi, ce răsar
Din umbră de cetini,
Fiindu-mi prieteni,
O să-mi zâmbească iar.
Va geme de patemi
Al mării aspru cânt...
Ci eu voi fi pământ
În singurătate-mi.
| Reacţii: |
marţi, ianuarie 13, 2009
Andre Rieu

Andre Rieu este un violonist şi dirijor olandez, faimos pentru promovarea valsurilor în turneele lui internaţionale împreună cu "Johann Strauss Orchestra". Andre Rieu cântă pe o vioară Stradivarius din 1667. Ultimul lui album s-a vândut în peste 1 milion de exemplare în doar 10 zile.
Canta la vioara, danseaza, rade, face glume.
Este un adevărat artist.
Are un stil inconfundabil şi este un violonist care, pe lângă faptul că e un mare muzician, este şi un adevărat showman pe scenă.
Andre Rieu s-a născut la Maastricht, pe 1 octombrie 1949. Şi-a început cariera de violonist încă de mic copil, a făcut parte din diverse orchestre până când, în 1987, şi făcut propria sa orchestră.
| Reacţii: |
Andre Rieu -Hava Nagila
| Reacţii: |
Andre Rieu - Auld Lang Syne
| Reacţii: |
luni, ianuarie 12, 2009
La multi ani!
La multi ani tuturor!In primul rand vreau sa va multumesc tuturor celor care mi-ati trimis mesaje de sarbatori.
Vacanta mea a fost mai prelungita, din aceasta cauza n-am mai intrat de mult timp pe blog.
Sper ca ati avut sarbatori frumoase! Craciunul meu a fost minunat, cu multa zapada si multe traditii.
Va doresc sa aveti un an mai bun, multa sanatate si liniste sufleteasca.
La multi ani!
| Reacţii: |



