Feciorul nostru da dovada de inconstienta, bagandu-se in gura ursului. Totusi, odata proba trecuta, incepe drumul initiatic. Drum care se dovedeste a fi lung si anevoios, din moment ce, curand, eroul se lasa prostit de Span, crezandu-se in tara spanilor. Aici se aplica "asculta-ti parintii, ca ei stiu mai bine". Din pricina naivitatii dusa la extrem, feciorul intra in fantana, la recomandarea Spanului, care il prosteste din nou sa jure c-o sa-i fie sluga pana la moarte. Puncte in minus pentru cal, care putea sa-si salveze stapanul, doar ca nu i-a picat fisa la timp. De-aici inainte, urmeaza o serie de acte umilitoare pentru protagonist, printre care si nickname-ul Harap-Alb (de fapt sluga nobila), pe care le accepta cu supunere, de unde rezulta lipsa lui de personalitate. Se complace in situatia creata de Span, cu rolurile inversate si nu face nimic pentru a schimba asta. Intre timp, calul il incurajeaza, dar, in sinea lui, rade de el si se bucura linistit in grajd de compania femelelor.
Din Culisele Basmului: Harap-Alb este un Pampalau - 2
De fapt, baietelul nostru nu prea are instinct de aventurier, panicandu-se cand fratii lui mai mari nu trec probele eliminatorii. Il salveaza mila, intrucat ii da un ban unei babe care-i apare in cale (nici pe-atunci nu mai aveai loc de cersetori), care se dovedeste a fi Sfanta Duminica, un adevarat izvor de intelepciune. Aceasta il sfatuieste sa ia calul, hainele si armele din tinerete ale tatalui sau (care cam stramba din nas la faza asta), pentru a trece podul, proba de foc. Calul nazdravan, batran si rapciugos, trebuie recunoscut. Eroul nostru nu prea e capabil sa urmeze intructiuni exacte, asa ca baga toti caii din grajd la mancat, chiar si calutul second-hand, din fericire, care se inzdraveneste brusc, de parca ar fi luat multivitamine sau "iarba".
Din Culisele Basmului: Harap-Alb este un Pampalau - 1
Cu tot respectul pentru marele clasic Ion Creanga, reluand astazi studiul basmului cult "Povestea lui Harap-Alb", nu am putut sa nu remarc o serie de carente hilare, sa le numesc asa, in portretul moral al protagonistului. In primul rand, feciorul nostru de crai, al mai mic din neamul imparatului dintr-o tara anonima, nu este nici pe departe un Fat-Frumos, inzestrat cu istetime, frumusete, vitejie, ci mai degraba un adolescent oarecare, mediocru, naiv si inocent, care cica se incumeta sa porneasca pe drumul lung si dificil al maturizarii, drumul initiatic mai precis, sa plece in celalat capat al lumii, la unchiul sau, Imparatul Verde (rog a se remarca dominanta cromatica in onomastica basmului), care nu avea urmasi de gen masculin.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)