Este noapte si-am pornit pe un drum slab luminat catre cotloanele greu de descifrat ale mintii mele. Nu ma astept sa gasesc raspunsuri facile la intrebari directe dar vreau sa explorez... Cred ca, uneori, mi-e teama de drumurile acestea facute in semiintuneric, dar mai frica imi este de ceea ce pot descoperi in spatele zecilor, sutelor de usi inchise. Placute, ca aspect, aceste porti ascund ganduri, sentimente, dorinte pe care nu as vrea, totusi sa le inteleg. Cu cat stii mai multe, cu atat te afunzi. Iubesc tot ceea ce ma inconjoara, pana si pe cei care ma urasc ii iubesc. Imi impun sa merg pe aceasta poteca pentru ca ea este cea care ma duce catre fericire. O fericire nevinovata, dar impusa de firea mea. Nu stiu cat de mult as suporta traiul in nefericire. Dezamagirile sunt cele care ma mai abat de la drumul meu, dar, pana la urma, sunt necesare pentru a intelege lumea. Mereu am senzatia ca oamenii trebuie sa-mi semene. Sa fie corecti, fericiti, respectuosi cu cei din jur si cu credintele lor. De cele mai multe ori imi dau seama ca cer prea mult, dar nu ma pot opri din a spera. Sunt iubita la intensitati aproximative, dar bucuria mea in aceasta privinta este umbrita de faptul ca nu pot raspunde cu aceeasi dragoste. Sunt corecta si spun lucrurilor pe nume.
Nu mereu ma fac si inteleasa, dar nu este ceva de care sa ma impiedic. Sunt dorita si, poate, mai exista si-n mine acea sensibilitate de a putea si-a vrea sa doresc. Insa lucrurile nu sunt asa simple si iar ma opresc din a incerca sa deslusesc sensul reticentelor. As spune lucruri marunte in discutii importante si-as avea pareri de rau.Viata mi-a demonstrat ca tacerea calculata este mai protectoare cu omul care-o exerseaza. Viata este cel mai bun si devotat profesor de supravietuire. Profesor de... orice. Toate cartile nu fac cat o traire intensa alimentata de experiente de tot felul. Cu ceva ani in urma ma decisesem sa urmez cursurile unei facultati de psihologie. Imi doream s-o apuc pe drumul acesta. M-am razgandit cu viteza luminii pentru ca am realizat ca nu m-as adapta lectiilor in cadru organizat. Preferam sa fiu discipola impulsurilor de moment si-a parerilor la prima vedere. Mi se pareau crude in realitatea lor, dar imi demonstrau, in timp, ca nu ma inselam. N-am pretentia sa spun ca ma pricep. Ar fi prea mult si-as parea in ochii mei o infatuata. Doar ca-mi place ca pot judeca cu mintea, ajutata de simtaminte. Este mai... uman. E noapte rece si fara luna. Bajbai prin colturi nepatrunse pe ca mi le doresc aproape, dar misterioase. Asa vreau sa ramana. Ca eu sa pot continua sa fiu fericita in nestiinta mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu