Ce Pietre Pretioase sa pui pe Verigheta?

Verighetele clasice, simple, nu sunt apreciate de catre toate persoanele, de aceea, tot mai multe cupluri aleg si verighete cu pietre pretioase. Desi mai scumpe, acestea ofera o prezenta aparte, o incredere de sine crescuta. Si totusi, ce pietre pretioase se folosesc pentru verighete? Verighete cu diamant. Diamantul este cea mai folosita piatra pretioasa de pe bijuterii si nu poate lipsi nici de pe verighete. Diamantul este cunoscut ca fiind un simbol al perfectiunii in iubire si al limpezimii sufletului omului. De asemenea, datorita duritatii sale, mai este asemanat cu iubirea nemarginita, puternica, ce va dura pe intreg restul vietii. Verighete cu rubin. Rubinul este o piatra a feminitatii, dar, in acelasi timp, datorita culorii sale rosii este un simbol a sangelui, a proprietatii vietii umane si a iubirii ce curge prin toate vasele de sange din corp. Despre rubin se considera a fi piara sanatatii, si toate acestea nu pentru ca ar avea puteri miraculoase, ci pentru simplul fapt ca are culoarea rosu, precum sangele uman.  Rubinul a fost o piatra pretioasa ce se regasea pe multe coroane ale marilor regi. Rosu fiind culoarea iubirii, iar cum rubinul are aceasta culoare, o verigheta cu rubin nu poate avea o alta semnificatie decat cea a iubirii intense, ce va dura o vesnicie.

Verigheta cu safir. Safirul este cunoscuta ca fiind piatra fericiirii, dar ceea ce o face aparte este stralucirea sa intensa, chiar daca este de un albastru foarte inchis. Safirul s-a regasit de asemenea pe coroanele regilor, fiind numita in acele vremuri, piatra regilor sau piatra regalitatii, ca semn al stralucirii de care dadeau dovada regii vremurilor.  Egiptenii vedeau cerul ca fiind in fapt reflexia safirului, de aceea aceasta piatra a ajuns sa fie chiar venerata, iar dreptul de a o purta le reveneau numai faraonilor. Verigheta cu smarald. Smaradul este o piatra incantatoare, cu o stralucire puternica, ce vrajeste ochii, precum au fost vrajite, in sens pozitiv, inimile celor doi indragostiti. Denumirea de smarald vine din cuvantul latinesc smaragdus care in limba romana inseamna piatra stralucitoare, ceea ce este cu adevarat. Smaradul a fost piatra ce i-a fost atribuita zeitei dragostei, Venus. In lumea antica se credea ca smaraldul este piatra care aduce sufletele pereche unul langa altul si nu le mai desparte niciodata, iar aceasta legenda se resimte si azi, foarte multe cupluri dorind ca smaraldul sa fie singura piatra ce sa se regaseasca pe verigheta.

Decadenta Barbatilor Secolului XXI

Nu toate femeile suntem la fel, celor anacronice, ca mine, ne este greu sa trecem prin viata fara sa ne dorim si sa visam dragostea, in sensul cel mai sublim al cuvantului, chiar daca stim ca n-o vom avea niciodata. Eu una, nu pot. Am citit in Polemicile cordiale ale lui Octavian Paler despre Don Juanii secolului nostru, in fapt, despre decadenta barbatilor in raport cu dragostea, caci toti acum, toti barbatii, iau sabia lui Don Juan in mana si reteaza cu ea cele mai profunde sentimente ale acelor femei care ar indrazni sa nu se supuna regulilor mizerabile ale acestui secol. Don Juan nu mai este un cavaler, un cuceritor, un gentleman, un barbat care sa iubeasca pur si simplu, un barbat in cautare de idile romantate, pline de poezie. Don Juanii secolului XXI sunt pragmatici, cauta avantaje de orice natura, si cauta succesul numai in masura in care acesta i-ar netezi caile spre atragerea unor noi victime. Vorba lui Octavian Paler care spune atat de plastic ca, unii Don Juani sunt capabili sa arda ca un rug in iubire, pe cand cei mai multi nu pot trece de intalnirile pe ascuns, ferindu-se de asa-zisele lor iubite, iubite care sunt pentru acesti Don Juani degradati, doar niste relatii la care ei tin din considerente de confort sentimental, sexual sau, de ce nu, poate si material. Don Juan nu se mai catara pe scari de matase in dormitoarele iubitelor care freamata dupa perdele asteptandu-l... dar, mai bine sa redau cateva fragmente scrise de insusi Octavian Paler, genialul analist al degradarii spirituale a lumii secolului in care noi inca mai traim. Dumnealui a scapat, Dumnezeu sa il odihneasca in pace, asa cum afirma intr-una dintre ultimele aparitii la tv ca, nu isi doreste sa apuce o guvernare Basescu-Boc, simtind incotro se indrepta asa-zisa politica romaneasca. Si n-a mai apucat-o, l-a ferit Dumnezeu...

"Don Juan n-a rezistat, n-a ramas acelasi. Zau, domnilor, nu stiu cum se face ca barbatii sunt primii care nu se inteleg pe ei insisi. Si sunteti induiosatori cand va apucati sa va judecati intre dumneavoastra. De fapt nu-i iertati bietului andaluz nici in mormant succesele. Si pe urma nu credeti ca si in domeniul iubirii exista mediocritati si valori? Unii sunt in stare sa arda ca un rug in iubire, altii nu pot trece de intalnirile prin subsoluri. Iertati-ma, domnilor, e o diferenta intre cineva care coboara ca un sobolan intr-un subsol, ca sa nu-l vada nimeni, si altul care se catara pe o scara de matase. Din pacate lumea nu mai intelege, se pare, prea bine diferenta si nu-si da seama ca iubirea s-a degradat. Poate ca avem si noi femeile vina noastra in asta. Nu mi-am imaginat, de pilda, ca un individ fara har, slab ca un tar, trecut binisor de tinerete si cocosat, cu o fire infecta, rau si insolent pe deasupra, poate inhata sabia lui Don Juan, facand o fata tanara, frumoasa ca o tigroaica, sa-si paraseasca logodnicul si pe urma sa se sinucida. A lasat o scrisoare in care declara ca nu putea trai fara el. Si ma intreb atunci, asta a vrut lumea sa faca din Don Juan? Avem nu numai greselile pe care le meritam, ci si iubirea pe care o meritam. Am auzit intr-o zi un barbat zicand ca trebuie sa fii precaut cu femeile, deoarece o femeie vrea azi o floare, maine o blana si poimaine o masina. Si ca sa previna cererea masinii, unii nu mai dau nici o floare. Or, asta e mai rau ca o crima, e o greseala... cine a zis asta? A, da, Talleyrand. Un barbat, desigur, pentru ca barbatii se pricep sa dea definitii. Ei zic fie ca Napoleon, "Dragostea este o prostie facuta in doi", fie ca Pitigrilli, "In amor, ca si la testamente, ultimul este singurul valid si anuleaza pe cele precedente". Numai o femeie putea sa spuna "Dragostea este un nu stiu ce, care vine de nu stiu unde si care se sfarseste nu stiu cum".

Oda Bucuriei

Sunt fericita. Datorita tie, viata mea este altfel decat pana acum. Astazi am avut aceasta revelatie si iti multumesc din adancul sufletului meu. Stiu ca te vei intreba acum, ce joc o mai fi si asta. Dar vreau sa-ti spun cu mana pe inima si cu Dumnezeu martor ca, niciodata nu am jucat nici un joc cu tine. Ai avut in fata ochilor sufletului doar trairile mele si zbuciumul meu sufletesc, atat si nimic mai mult. Te iubesc prea mult pentru omul care esti, ca sa nu vreau sa-ti provoc nici un rau. Te iubesc cu iubirea ludicilor, nu te gandi la altfel de iubire cumva. Daca ne-am fi intalnit pana acum, nu as fi avut posibilitatea extraordinara de a ma transforma si de a fi omul care sunt acum, astazi, in aceasta clipa, si asta datorita tie. Datorita tie am invatat ce este rabdarea, niciodata nu am avut rabdare desi mi-am dorit-o ca pe un diamant, cu ajutorul tau, am primit-o, stiam ca oamenii sunt diferiti dar, am invatat sa tin la ei asa cum sunt, si am invatat sa nu mai judec pe nimeni, ca sa nu mai fiu nici eu judecata. Am invatat sa multumesc pentru tot ce primesc, pentru ca este doar ceea ce merit. Am invatat sa gandesc cu bunatate si intelegere despre ceilalti oameni, ca sa primesc bunatate si intelegere de la ei. Am invatat ca daca gandesc rau despre ei, rau vor gandi si ei despre mine. Daca ne vom intalni vreodata, voi fi fericita sa-ti strang cu sinceritate si din toata inima mea, mana, pentru tot ce ai facut pentru mine, daca nu ne vom intalni, nu e nici o problema, pentru ca , oricum te voi pastra (ca si pana acum) in rugaciunile mele si ii voi multumi Domnului ca existi si ca mi-a fost dat sa-mi intersectez sufletul cu al tau, pentru ca daca vrem sa crestem spiritual, trebuie sa ne inconjuram de oameni mai buni si mai inteligenti decat noi. Iar tu esti cu mult mai bun decat mine. Si ai un spirit modelator. Am avut o sansa nesperata vreodata de mine, de a te cunoaste. Esti un om extraordinar si iti multumesc pentru ca existi. Iti transmit toata recunostinta mea pentru ceea ce m-ai facut sa devin. Domnul sa te binecuvinteze in tot ceea ce vei face de astazi inainte, mai mult decat a facut-o pana acum. Stiu ca, nu te voi uita niciodata! Si mai stiu ca nici tu pe mine! Prea te-am suparat... te rog sa ma ierti si sa uiti.

Evadare din Spitalul de Nebuni

Suntem copii, traim intr-o lume de vis, a iubirii si a bucuriei, a fericirii de a trai si a te juca si, cum facem vreo trei ani, oamenii incep sa ne dreseze. Ne dreseaza sa ne fie teama ca nu suntem pe placul lor, sa ne fie teama ca ne vor alunga. Sa ne fie teama ca nu ne vor mai da ratia de iubire pe care o asteptam de la ei, si asta pentru ca am facut greseala de a ne pune fericirea in mainile celui pe care il iubim, nestiind ca avem puterea de a gasi fericirea doar inlauntrul nostru, independent de faptul ca celalat ne iubeste sau nu ne iubeste. Nu gresim cu nimic atunci cand afirmam ca, traim in aceasta lume care nu este altceva decat un spital de nebuni. Bolile de care suferim exista dintotdeauna, încât toata lumea ne spune ca boala aceasta este starea de normalitate. Noi, oamenii, traim cu teama continua de a nu fi raniti, iar acest lucru creaza o drama ca un monstru, pe care il regasim oriunde ne-am uita in jurul nostru. Chiar si a spune "Te iubesc" poate fi ceva inspaimantator cateodata, atunci cand am ajuns sa ne temem atat de tare de a relationa cu cei din jurul nostru, de frica poate.

Pentru a ne proteja de cei care ne-ar putea rani, noi, oamenii, ne-am creat in minte un sistem al negarii, ca o ceata pe care o ridicam in jurul nostru, care ne-a transformat in niste mincinosi perfecti, ajungand sa ne mintim chiar si pe noi insine, atat de bine, incat ajungem sa credem in propriile noastre minciuni. Ceea ce pierdem din vedere este ca, ceata ne impiedica si pe noi insine sa mai fim liberi. Dar in momentul in care reusim sa ne privim din exterior, vom vedea comedia marii drame a oamenilor, care isi pun fericirea in mainile celor pe care ii iubesc, atunci ne vom fi vindecat, si nu ne va mai fi teama sa fim cei care suntem cu adevarat. Orice ar spune altii despre noi, orice ar face impotriva noastra, nu ne va mai putea afecta, nu ne vor mai rani. Abia atunci nu ne va mai fi teama sa iubim. Sa ne impartasim sentimentele, sa ne deschidem inima si sa o declaram sus si tare ca iubim! Redevenind copii, reinvatam sa ne jucam tot timpul, sa radem si sa traim viata ca pe un vis, ca pe o aventura a explorarii. Copiii, cand intalnesc un obstacol, reactioneaza si se apara, dar apoi uita, si traiesc la fel de intens momentul urmator, isi reincep jocul, explorarea si amuzamentul. Ei traiesc in permanenta in clipa prezenta si nu se rusineaza de trecutul lor, asa cum nici nu sunt ingrijorati de viitor.

Copiii exprima exact ceea ce simt si nu se tem sa iubeasca. Daca am redeveni copii, daca ne-am dezimblanzi, vorba lui Nichita, atunci ne-am elibera de teama, de teama ca ceilalti nu ne-ar accepta asa cum suntem cu adevarat. Pentru ca atunci cand eram copii, nu aveam teama de nimic, dar am fost imblanziti sa ne fie. Imblanziti de parinti, de prieteni, de toata lumea inconjuratoare, pentru ca toti sufera de teama. Traim intr-o lume ca un spital de nebuni, spunandu-ni-se ca aceasta este normalitatea. Cu totii vrem sa devenim altfel, pentru a fi acceptati de catre cei de langa noi, punandu-ne fericirea in mainile lor. Daca am redeveni copii, puri, si am reinvata sa visam, sa ne jucam si sa iubim pur si dezinteresat, atunci am fi cu adevarat noi insine, fara a ne teme ca ceilalti nu vor sa ne accepte exact asa cum suntem. Atata timp cat noi nu ne acceptam cine suntem, ne vom minti in continuare, afisand imaginea a ceea ce vor ceilalti sa fim, pentru a le obtine acceptarea. Eu am o deviza, de aproape un an de zile, ca o concluzie la care am ajuns singura, si pe care o aplic cu bucurie in fiecare zi si pe care o urez si prietenilor mei, atunci cand aniverseaza ceva. Trezeste-te ca sa visezi!